Ep. 13 - Intalnirea

Acestea ziind fise, J.D. se intoarce la munca cu gandul la Aura. Cristina era turbata de manie. Nu suporta putina concurentza dat fiind ca ea era o parashutista inraita... Nu trebuia sa-l scape pe J.D. shi se duce la biroul lui cu foarte mult tupeu:
„Ia zi J.D., diseara vii intr-un club cu mine shi nishte colege?“
Stand shi analizand el problema, se gandi ca nu putea sa lase copii singuri acasa, shi-n niciun caz sa-i lase pe mana matushii lui sau asha zisei matushi, asha ca refuza politicos. Imediat Cristina se facu roshie la fatza de n-o mai recunoshteai. Nu suporta sa fie refuzata, dar ishi gasise nashul.
Se face ora 18 shi J.D. se pregateshte sa plece acasa. Shoferul personal il ashtepta linishtit in mashina. Era un BMW seria 5 de culoare neagra.
„Cristi, astazi cred ca voi merge pe jos pana acasa!“
„Prea bine domnule! Cum doritzi!“. Insa Cristi nu avea de gand sa-l lase singur pe J.D. pe strazile din Bucureshti, asha ca-l urmari discret de la Muncii pana la P-ta Iancului. De acolo J.D. avea mai mult variante sa ajunga acasa. Fie lua 135 pana acasa, fie lua tramvaiul 34 pana la Shtefan cel Mare si de acolo ori lua 301 ori mergea cu tramvaiul 5, ori se suia in metrou. Fie lua 104 de la Vatra Luminoasa pana la P-ta Unirii, troleibusul 90 tot de la Vatra Luminoasa pana la Universitate apoi se suia in metrou, fie alegea direct varianta cea mai simpla: se suia in metrou la P-ta Iancului.
Troleibusul era exclus deoarece-i aducea aminte de cea al carui nume nu am voie sa-l pronuntz sau sa-l scriu. Ii provocase probabil prea multa durere intr-un timp prea scurt.
Metrou sa fie! Deja shoferul nu mai avea cum sa-l supravegheze pe J.D. asha ca porni spre casa. Pe peron zeci de fetze necunoscute, care mai decare mai posomorate. Printre ele numai una radia. Normal ca J.D. nu avea stare shi trebuia sa se plimbe de colo-colo pe tot peronul, asha se face ca pe la jumatatea peronului o observa pe Aura. Lasand la o parte timiditatea... ishi lua inima-n dintzi [e o metafora buey... ca doar nu avea qm sa-shi ia inima-n dintzi la propriu. Nimic nu shtitzi! ] shi o saluta. O invita mai apoi la el acasa sa cineze impreuna. El, ea, cei 11 copii shi scorpia de matushi-sa.
Interesant a fost faptul ca atunci cand a auzit de 11 copii Aura n-a intrebat absolut nimic, shi chiar a acceptat invitatzia.
Nu pot sa va spun exact unde sta acest J.D. deoarece ash putea ca mai apoi sa patzesc eu ceva, dar cert este ca... acum nu este cel care era inainte. Ajunshi acasa, anuntza majordomul ca mai au un oaspete la masa, sa mai puna inca un tacam.
Dupa alte 30 de minute de discutzii marunte sunt anuntzatzi ca masa este servita.
„Vai, dar cine este aceasta dragutza d-soara, J.D.? De ce nu mi-ai spus ca avem musafiri? M-ash fi imbracat shi eu mai frumos!“ spuse presupusa matusha.
„M-am luat cu vorba shi am uitat sa te anuntz, matusho!“
„Nu mi-ai spus ca ai o matusha!“
„Toate la timpul lor Aura... Toate la timpul lor!“
Un gest destul de urat din partea matushei lui J.D. a fost atunci cand la masa a inceput sa puna intrebari indiscrete, cu perdea... dau cu subantzeles. Chiar daca Aura s-a simtzit putin cam prost nu a plecat cum ar fi faqt alte fomei, ci a tacut. Dap! Asta ar face o femeie inteligenta. Ar tace shi shi-ar vedea de treaba.
Dupa masa, J.D. l-a rugat pe Cristi s-o conduca pe d-soara unde are nevoie shi i-a multzumit Aurei ca a acceptat invitatzia. Se poate considera insa a fi o intalnire?
N-a lipsit insa pupicul pe obraz din partea Aurei. Nici multimea de intrebari venita din partea micii gradinitze din casa lui J.D. despre frumoasa d-soara, samd...
Dar toate astea in episodul urmator.

Ah, de cand vroiam sa zic asta!

Ep. 12 - Indragosteala

Prima zi la noul loc de munca al lui J.D., un birou de avocatura shi un birou notarial ce imparteau aceeashi cladire. In acea firma exista o femeie care era cunoscuta de aproape totzi barbatzii, dar nu va spun de ce, ci va voi lasa pe voi sa intuitzi. Cum il zareshte pe J.D., cum porneshte la atac.

„Cine este... prospatura?“ intreba pe una din colege.
„Este noul nostru coleg. Cica ar fi venit din Constanta! Pare cam amarat... iarta-l macar p-asta!“
„Nu trebuie sa-mi scape niciunul. Ca au mai scapat catziva din firma, asta e partea a doua, dar tipul asta trebuie sa fie al meu prin orice fel shi chip. Ma duc sa ma prezint!“

Si nici nu a stat prea mult pe ganduri ca s-a dus sa se prezinte tanarului nou venit.

„Buna, eu-s Cristina! Daca ai nevoie de ajutor cu ceva, biroul meu este acolo!“ si-i arata din priviri biroul ei.
„Buna, eu-s J.D.!“ spuse el sfios. Nu se ashtepta la o asemenea primire...
„Dar de la ce anume vine J.D.?“

Nu apuca insa sa raspunda shi sunt sigur ca nu i-ar fi spus oricum, pentru ca J.D. este chemat in biroul shefului cel mare al firmei. Acesta ii prezinta contractul de munca, termenii shi conditiile de munca, negociaza salariul, samd.

„E clar ca imi va pica in plasa!“ spuse Cristina in gandul ei, insa se va intampla ceva neashteptat. Cu totzii shtim ca suntem foarte vulnerabili atunci cand suferim, fie dupa o iubire pierduta, fie din alte motive. J.D. era destul de vulnerabil deci atacului Cristinei, dar...

J.D. iese din biroul shefului, shi este prezentat intregii firme.

„Pentru ca este prima zi a lui aici, vreau sa il luatzi mai ushor cu termenii uzuali ai firmei!“ spuse sheful lui J.D. .

Era o firma detul de mare. O cladire cu 4 nivele, la parter o sala de relaxare ce avea mese de ping-pong, un televizor mare cu plasma cu diagonala de 100 cm [1 metru pentru cei care au chiulit la lectzia cu transformari :P ], un sistem surround, o consola PlayStation3 shi multe alte lucruri. Tot la parter se afla cantina, unde puteai manca ieftin si bun [ca la mama acasa - cine avea mama :( ]. La nivelele 1 si 2 se afla unul dintre cele mai mari birouri notariale din Bucureshti, iar la nivelele 3 shi 4 firma de avocatura.

J.D. primeshte un birou la etajul 3, parca pentru a-i face in ciuda Cristinei. Cu atat mai bine! J.D. se duce sa-si cumpere o cafea de la cantina. Din neatentzie loveshte una din tavile unei superbe d-soare. Nu a mai avut timp sa reactioneze, asha ca-shi pateaza costumul lui maro, iar mancarea tinerei d-soare scapa pe jos.

„Imi cer scuze! Permiteti-mi sa platesc eu masa dvs.“ se grabi el sa spuna.

Tanara d-soara era furioasa, dar cine era ea?

Se ridica destul de suparata dupa ce strange de pe jos cioburile cele mai mari ale farfuriei sparte. Se chinuie insa sa zambeasca shi sa vada partea plina a paharului shi exclama:

„S-a spart ghinionul!“

Parul brunet, intins... ochii negri ca doua boabe de piper, rujul roshu strident, bluzitza alba cu un decolteu destul de generos, fusta neagra, dresul negru cu un model de floricele, shi pantofi cu toc cui de 9 cm... Cam asha arata tanara d-soara.

J.D. ishi repara gresheala shi-i face cinste cu mancarea tinerei d-soare. El ishi mai cumpara o cafea, shi se asheaza la aceeashi masa cu d-soara.

„Cred ca iese cu putina apa rece!“ spuse ea.
„Merci pentru sfat. Stiu ca am pornit cu stangul, dar eu-s J.D.!“
„Da! Shtiu prea bine cine esti.“ raspunse ea.

J.D. ramase perplex. Cine era aceasta d-soara shi de unde shtia cine este?

„Nu ai cum sa-ti aduci aminte de mine, deoarece atunci eram doar o fata mica, naiva, cu aparat dentar shi coditze!“

J.D. asculta toate informatiile, dar nu-si dadea seama cine era d-soara.

„Sa te scutesc demulte batai de cap. Eu-s Aura Condrescu. Am fost impreuna la acelashi orfelinat pana cand am implinit eu 14 ani si am avut noroc sa fiu infiata de o familie mai instarita care nu putea sa aiba copii.“

J.D. ramase de-a dreptul uimit. Atat de uimit incat atunci cand sorbi din cafea, se fripse la limba. Acum shtia cine era acea d-soara fermecatoare. Era probabil una din fetele de la orfelinat pe care nu a bagat-o niciodata-n seama. I se parea o fatza cunoscuta, dar trecuse mult prea mult timp. Insa se schimbase enorm de mult. De la descrierea ei si la felul in care arata acum... era cale lunga.

Cristina avea acum consurentza sa zicem, deoarece lui J.D. ii picase cu tronc Aura. Uitase de Anemona... uitase de tot. Uitase chiar shi faptul ca avea de lucru, iar pauza de masa i se terminase de 10 minute.

Ep. 11 - Atentie aterizeaza matusa!

J.D. ajunge in Bucureshti, la Gara Basarab. Acolo il ashtepta deja un mini-van/microbuz. Incarca bagajele shi-i numara pe copii. Slava Domnului, erau totzi! Ii urca pe totzi in microbuz, se suie shi Larisa, iar el se suie ultimul. Inca mai intoarce capul spre gara shi se gandeshte ca iarashi a lasat totul...

La reshedintza fostului sau unchi surpriza... Il intampina o doamna in varsta cu ochelari, destul de plinutza, cu un neg destul de mare pe frunte. Cine era oare aceasta femeie?

„Buna J.D.! Am auzit numai lucruri bune despre tine!“ il intampina ea.
„Cine este aceasta femeie?“ intreba acesta pe majordom...
„Aceasta este matusha dvs., fosta sotzie a unchiului dvs.“
„Shi ce cauta aici?“
„Dansa a spus ca i-atzi dat acordul sa stea cu dvs.“

J.D. se infurie... O ruga pe Lavinia shi pe majordom sa-i conduca pe copii in cate o camera, iar acesta se retrage frumos in biblioteca cu asha zisa matusha.

„Ceea ce ai spus este o minciuna...“
„Ceea ce atzi spus!“ il corecta femeia.
„Greshit! Ceea ce ai spus, pentru ca nu pot sa am respect fatza de o persoana mincinoasa. Imi vei spune exact acum cine esti shi ce anume vrei, dar fara ascunzishuri, pentru ca te pot citi ca pe o carte.“
„Sunt Eleonora Popescu, fosta sotzie a unchiului tau. Imi poti spune matusha Elena. Ma gandeam ca poate ai nevoie de un sfatuitor mai trecut prin viatza, mai ales acum cand vad ca ai atatia copii de crescut.“
„In primul rand nu-ti voi spune matusha Elena decat atunci cand o sa-mi cashtigi respectul. Pana atunci iti voi spune Elena. In al doilea rand nu shtiai ca o sa vin cu atatzia copii, deci ce cautzi tu aici?“
„Da, nu shtiam ca o sa vii cu atatia copii, dar nu te bucuri ca am facut asta?“
„Uite cum facem, Elena. Tu shi Larisa o sa avetzi grija de copii. O s-o cunoshti shi pe Larisa in curand. Daca insa aflu ca te-ai comportat urat cu vre-unul din copii, ai plecat de aici!“ incheie J.D., dar faptul ca aceasta femeie ascundea multe, nu-i placea shi-l punea pe ganduri.

O prezenta apoi Larisei shi celorlaltzi copii ca "matusha" Elena, doar ca sa-i faca pe plac scorpiei batrane. Insa prezentarile au fost intrerupte de o mica cearta intre... motanul rasfatzat al raposatului sau unchi, shi al catzelushului care ilurmarise spre orfelinat in urma cu mai bine de o saptamana. Cainele nu avea un nume, dar copii il strigau Noro [de la Norocel, cum il mai alintau copchii :P], asha ca pune-te pe strigat prin casa dupa animalutze in timp ce stranutzi. Ajutat de majordom, J.D. stapaneshte situatzia. O casa plina cu 2 animalutze, 11 copii, o matusha rea, Larisa - ingrijitoarea copiilor, shi un majordom de care nu trebuia sa-si faca griji.

Oare nu erau mult prea multe lucruri pentru care sa-si faca griji? Nu erau destule lucruri care apasau deja pe umerii lui J.D.? Acest om nu merita shi el o pauza oare? Norocul lui este ca in aceasta saptamana, guvernul a declarat ca ziua de 30 aprilie [luni] sa fie libera. Avea 4 zile de linishte deci... sau sa fie oare linishtite?

Ep. 10 - Plecarea

„Larisa, cheama copii pentru o shedintza, urgent!“ spuse J.D. cu un ton impunator, dis de dimineatza.

Larisa, se conforma, shi aduna totzi copii in curte.

„Sunt totzi?“
„Sunt totzi, domnule!“
„Foarte bine, pentru ca am o veste magistrala pentru totzi!“ ...

Dupa o scurta pauza, J.D. incepu:

„De maine intr-o saptamana vom pleca cu totzii la Bucureshti. Am gasit de lucru la o firma de avocatura in capitala, cat despre voi, nu aveti de ce sa va faceti criji. Atata timp cat eu voi trai, am sa am grija de voi ca de copii mei.“

Cativa dintre ei erau putini confuzi. Nu intelegeau ce l-a apucat pe J.D. .

„Dar d-le, nu intzeleg!“
„Larisa, nu este absolut nimic de intzeles. Ne vom muta cu totzii la Bucureshti, unde trebuie sa deschidem un orfelinat in cinstea raposatului meu unchi. Mai multe, vorbim cand ajungem la Bucureshti...“

Cuvantul lui J.D. a fost lege atat pentru Larisa cat shi pentru copii.

A retras dosarul impotriva firmei de constructii, shi avea sa plece din Constantza cu un singur regret... Anemona. Nu-si putea scoate din cap faza de la restaurant, faptul ca a ashteptat-o ca un fraier pana la ora 22:30 in statzia de autobuz...

Dar nu mai conteaza acum. J.D. este gata de un nou inceput, dar la Bucureshti. A facut asta o data, la 16 ani... cat de greu i-ar fi acuma?

Ora 06:30 J.D. se afla pe peron cu Larisa, cei 11 copii shi frumosul catel maidanez cu care s-a imprietenit acum o saptamana. Se suie in tren, shi arunca o ultima privire pe peron. Se ashtepta ca printr-o minune Ane sa afle de plecarea lui shi sa-l impiedice cumva, dar nu a fost asha. Pe peron nu mai era nimeni... Se intoarce in compartiment, le zambeshte copiilor, desi era trist in adancul sufletului sau, shi spune:

„BUCURESHTI, venim!!!“ shi vocile copiilor il acoperira de chiote.

Ep. 9 - Drumul

„Ora 17, aici sa fie!“ au cazut amandoi de comun acord.

S-au suit in autobuz, iar inainte sa coboare, Ane il pupa pe obraz pe J.D., care se facu atat de roshu la fatza de nu-l mai cunoshteai.

Iata ca veni shi ziua mult ashteptata. J.D. se afla acolo la ora 16:55. Purta unul din cele 3 costume. L-a ales pe cel mai frumos, pe cel crem. Cureaua neagra, camasha alba frumos calcata de Larisa [ingrijitoarea de la orfelinat], shi pantofii de culoarea maro. De obicei isi lasa barba sa creasca, numai ca in aceasta dimineatza s-a barbierit. Parea a fi scos din cutie, asha frumos era. Parul castaniu, cu carare pe partea stanga, il facea sa para un mare om de afaceri.

Statea acolo shi vedea cum lume venea, lumea pleca, insa Ane nu mai venea. Este ora 17:30, iar sfertul academic a trecut de mult timp. J.D. era insa un tip rabdator, asha ca pierdu toata ziua acolo. Se facu ora 22:30. Acea figura zambitoare shi fericita se pierdu probabil undeva in acest interval.

„Sunt singur ca areo explicatzie foarte buna pentru asta!“ isi spuse J.D. shi se ridica de pe banca. Porni pe jos acasa, shi nu i-a venit sa creada. In drumul spre casa a trecut pe langa restaurantul „Aquarium“, unde o observa pe Ane alaturi de un alt tip, destul de prezentabil. Radeau impreuna... Tipul chiar indraznea s-o ia de mana...

In acest timp, J.D. statea shi privea de afara. Nu mai simtzea ploaia care se starnise de 5 minute. Nu mai simtzea costumul ud care era pe el acum mai greu. Pleca insa de la geam. Vazuse destul... Era un drum lung spre casa... Un singur caine mergea in paralel cu J.D., amandoi prin ploaie, amandoi infometatzi... Se parea ca aveau acelashi drum. J.D. l-a luat la orfelinat. I-a oferit o baie, shi un castron cu mancare. Cainele era destul de confuz, dar nemancat fiind, a acceptat. In camera lui J.D. era aprinsa doar o lumanare.

Tacere...

Ep. 8 - Reintalnirea

Foarte straniu acest sentiment. Un sentiment de dor, pentru o persoana pe care nu o cunoshti foarte bine. Acest sentiment se manifesta din ce in ce mai des la Anemona...

De ce se gandea atat de mult la J.D.? De ce?

Dar au trecut shi aceste zile... shi iata ca eroul poveshtii se intoarce in Constantza. O frumoasa zi de vineri dimineatza. Ashteapta aceeashi mashina care-l va duce la munca. Era destul de abatut, pentru ca nici n-o mai observa pe Ane.

„Buna, J.D.! Ce mai faci? Pe unde ai umblat?“ sari Ane sa-l intrebe.
„Buna Ane! Nici nu te-am vazut, scuza-ma! Eh... niste probleme mai personale.“
„Sunt o persoana care shtie sa asculte, asta daca simtzi nevoia sa vorbeshti cu cineva.“
„Da, iti multumesc, Ane. O sa tin minte.“

Ceva il supara pe J.D., ceva ce numai el shi Dumnezeu shtia. Dar cu toate astea, a indraznit sa spune:

„Maine!“
„Ce maine?“ intreba Ane.
„Pai ma gandeam ca am putea vorbi maine... la o cafea sa zicem? Daca nu ai absolut niciun alt program, bine-nteles...“
„Bine atunci, maine sa fie, dar la ce ora?“
„Sa fie la ora 17 aici?“
„Ora 17, aici sa fie!“ au cazut amandoi de comun acord.

S-au suit in autobuz, iar inainte sa coboare, Ane il pupa pe obraz pe J.D., care se facu atat de roshu la fatza de nu-l mai cunoshteai. Una din batranelele de pe scaun exclama:

„Tinerii ashtia!“ si continua sa se uite indignata pe geam.

Sa speram ca maine va fi o zi frumoasa pentru cei doi... Ane shi Denis. Ramane sa aflam in episodul de maine.

Ep. 7 - Ce s-a intamplat cu...?

Noaptea shi cerul era singurul lucru care-i unea pe cei doi, insa distanta era un impediment ca cei doi sa se mai vada...

J.D. era inca in Bucureshti cu treaba. Ane era in Constanta, ii simtzi lipsa lui J.D. dupa ce cateva zile la rand nu-l zari in statia de autobuz. De obicei el era inaintea ei in statie, dar acum nici mai devreme nu venise, nici mai tarziu. De unde shtiu asta? Pentru ca Ane l-a asteptat 3 zile consecutiv in statia de autobuz. A venit chiar mai devreme cu 15 minute sa fie sigura ca il vede si va vorbi cu el.

Astazi chiar i s-a parut ca-l vede shi...

„J.D.?“ intreba Ane sfioasa. „Ma scuzatzi... Semanatzi cu cineva cunoscut mie!“ continua ea.

Dar din nefericire nu era J.D.. Foarte straniu acest sentiment. Un sentiment de dor, pentru o persoana pe care nu o cunoshti foarte bine. Acest sentiment se manifesta din ce in ce mai des la Anemona...

De ce se gandea atat de mult la J.D.? De ce?

Ep. 6 - Motanul rasfatat

Dar ii vor aduce oare banii fericirea? ...

Cu banii poti deschide numai cateva ushi, dar nu poti cumpara fericirea, sanatatea sau dragostea. Este foarte adevarat ca-n viatza asta, fara bani nu faci absolut nimic. Nu te poti imbraca... nu te potzi hrani... nu te potzi distra, samd. Il vor schimba oare banii pe J.D.? Il vor transforma intr-o persoana insuportabila... inganfata... ? Sau banii il vor face sa fie o persoana mult mai responsabila?

In tot acest timp... undeva in Constanta se afla si Ane. Se lasa intunericul peste Constanta, shi se-ntuneca shi-n Bucureshti. J.D. ajunge la casa de vacanta a unchiului sau... un adevarat palat pentru el. O casa cu 2 etaje. Cand a intrat in casa a fost intampinat de un majordom... „Sa va iau haina, d-le?“ sari el atent shi grabit la J.D. ...

„Nu, multumesc!“ raspunse J.D. care ramase cu gura cascata de ceea ce vedea... tablouri pe peretzi, un candelabru mare de cristal atarnat de tavan... majordomul il pofti la etaj, unde-i pregatise o camera sa doarma. Cand acesta a deschis usha, J.D. era deja uluit... un pat mare cat pentru trei persoane... televizor color [ca sa nu mai zic ca era pe cristale lichide], un sistem audio 5.1 ce scotea 700w reali [RMS]... nishte draperii mari, albastre... covor persan... shi... o matza care statea tolanita pe perna. „Hapciu...“ stranuta J.D. ...

„D-le, vreti sa iau motanul din camera? Aveti cumva alergie la pisici?“
„Nu, multumesc...“
„Costin este numele meu, d-le!“
„Nu, multumesc, Costin!“ raspunse J.D. stranutand de zor.

Insa majordomul lua motanul din camera, shi imediat J.D. se opri din tranutat. Intr-adevar avea alergie la pisici, dar nu shtia asta.

J.D. da un tur al casei. Ce mai lux... nu se compara cu ceea ce a avut pana acum. Se intoarce insa obosit in camera lui, si arunca o ultima privire pe geam. Este seara...
Ane se apropie si ea de fereastra apartamentului ei cu doua camere din Constanta shi priveshte sus pe cer...
Noaptea shi cerul era singurul lucru care-i unea pe cei doi, insa distanta era un impediment ca cei doi sa se mai vada...

O sa ma intrebati probabil ce am vrut sa zic prin ultimele randuri, dar asta veti afla in episoadele viitoare...

Ep. 5 - Mostenirea

Noaptea se lasa ushor peste Constanta. J.D. se aseaza in pat si se uita pe cer prin mica fereastra din mansarda. Se vedeau stelele destul de clar. Era senin. Atat de senin incat J.D. zari o stea cazatoare. Se opri din plans si spuse cu voce tare: „Sa te odihneshti in pace, unchiule! Sa te odihneshti...“ si adormi brusc.

Fiind intrebat cum se face ca J.D. a adormit atat de brusc, am raspuns scurt: "Era obosit!".

S-a facut deja luni, iar la ora 10:00 J.D. era prezent la citirea testamentului. Avocatul deschide in prezentza notarului, testamentul unchiului lui J.D. shi se face o liniste inmormantala.

„Las toata averea mea“ incepu avocatul a citi... „unicului meu nepot, J.D. cu o singura conditie. Pentru viata amarata pe care a avut-o pana-n prezent, si pentru faptul ca a crescut fara parinti... ultima mea dorintza este ca el sa deschida un orfelinat care sa-i poarte numele, iar unicul lucru care sa-i aduca aminte de mine sa fie o statuie care sa vegheze mereu asupra copiilor din orfelinat exact asa cum am avut shi eu grija de J.D. ... o statuie care sa ma reprezinte. Sunt sigur ca Dennis este persoana potrivita pentru a duce asta la capat. Sediul orfelinatului il poate face in Brasov shi-n Bucureshti, la cele doua case de vacanta pe care le detineam... pana acum. Din moment ce va este citit acest testament, inseamna ca am murit!“. Ceilalti membri ai familiei, shi cunoscutzii unchiului lui J.D. sar revoltatzi.

Avocatul se apropie de J.D. shi-i spune calm: „Dupa ce cititi cu atentie aceste acte,va rog frumos sa le semnati pentru a va intra in drepturi. Daca va mai pot ajuta cu ceva, am lasat o carte de vizita secretarei raposatului dvs. unchi...“ continua avocatul sa-shi faca reclama.

J.D. semna dupa ce citi toate actele. Toata lumea acum era la picioarele lui, deoarece fiecare din cei aflati in acea incapere se chinuiau sa-l... shi o sa va rog sa-mi scuzatzi expresia... sa-l pupe-n fund pe J.D. pentru simplu fapt ca devenise bogat peste noapte.

Dar ii vor aduce oare banii fericirea? ...

Ep. 4 - Veste buna... veste rea

J.D. statea si se uita uimit de omul din fata lui, care era plin de decoratiuni. Vorbea atat de sigur pe el. Oare ce mai vroia sa-i spuna? Nu auzise destule pentru o singura zi?

„Imi pare rau d-le, dar unchiul dvs. este acum mort. A murit intr-un schimb de focuri cu rebelii din Irac. Vestea buna este insa ca avocatul lui m-a rugat sa va inshtiintez ca ar trebui ca luni, 16 aprilie, la ora 10 dimineatza sa fiti prezent la Bucureshti pentru citirea testamentului...“
„Da, d-le colonel... O sa fiu acolo, insa nu inteleg cum de n-am stiut pana acum ca am un unchi...“
„El a fost fratele tatalui dvs., insa n-a shtiut de faptul ca existati pana de curand, cand v-a ajutat sa intrati la Facultatea de Drept. Nu va faceti griji insa... toate rezultatele dvs la invatatura au fost obtinute pe merit. El doar v-a spijinit din umbra. Imi pare rau insa ca nu v-ati cunoscut personal. Si-ar fi dorit foarte mult sa va cunoasca!“

Desi devenise o fire puternica, J.D. izbugnise in plans.

„O sa ma retrag acum, d-le. Imi pare rau pentru pierderea suferita!“ spuse colonelul. Il saluta pe J.D. si apoi disparu pe holul sumbru al orfelinatului.

J.D. plangea in continuare. Nu intelegea insa de ce... A avut un unchi care a tinut la el. L-a ajutat. Toata viata insa a fost respins de ceilalti... mai putin de unchiul lui pe care nu-l cunoscuse niciodata. Era mult prea confuz sa inteleaga ceva.

„Am uitat sa va intreb cand au loc funerariile!“ se trezi J.D., dar deja colonelul era plecat demult. „Am sa fiu acolo, sau... Sau poate ca nu. Nu vreau sa apar ca un nimeni acolo printre necunoscuti...“

Noaptea se lasa ushor peste Constanta. J.D. se aseaza in pat si se uita pe cer prin mica fereastra din mansarda. Se vedeau stelele destul de clar. Era senin. Atat de senin incat J.D. zari o stea cazatoare. Se opri din plans si spuse cu voce tare: „Sa te odihneshti in pace, unchiule! Sa te odihneshti...“ si adormi brusc.

Ep. 3 - Colonelul

Parchetul vechi scartzaia la orice pas... intr-un coltz insa se putea observa o gaura de marimea unei cartzi... Prin acea crapatura in parchet se putea vedea o...

... o cutie de bijuteri. Nu era prea dichisita, ci o cutie ruginita probabil odata cu trecerea timpului. Important este ce anume se afla in acea cutie de bijuteri. O poza datata in 02-06-1982 in care se afla o femeie. Langa se afla o scrisoare, semnata Joanna Denis. Initialele J.D. veneau de fapt de la aceasta femeie. Denis era unul din numele lui J.D., iar aceasta femeie, Joanna, in cazul in care n-ati ghicit deja era nimeni alta decat... mama lui J.D. .

In tot acest timp n-a indraznit sa deschida aceasta scrisoare. Poza era facuta atunci cand mama lui avea 21 de ani, pe langa lacul Sfanta Ana. Era foarte frumoasa. Avea probabil parul blond, desi nu isi putea da seama din cauza pozei facute sepia.

„Domnule, va ashteapta jos un domn.“
„Shi acest domn nu s-a prezentat?“
„Din nefericire nu, dar dupa uniforma mi-am dat seama ca este un colonel... “
„Cobor de-ndata!“ raspunse J.D. dupa ce-si stransese poza si scrisoarea, si puse cutia in aceeashi gaura din parchet. Acoperi apoi cutia pentru bijuterii cu Sfanta Biblie, deoarece J.D. era un om cu frica lui Dumnezeu.

Intr-adevar in holul orfelinatului ashtepta un domn inalt de statura si destul de bine facut. Mustatza-i acoperea parca zambetul. Isi dadu palaria jos si...
„Colonel divizia 12 marini, Catalin Georgescu... Am o veste buna si una nu prea placuta pentru dvs...“

J.D. statea si se uita uimit de omul din fata lui, care era plin de decoratiuni. Vorbea atat de sigur pe el. Oare ce mai vroia sa-i spuna? Nu auzise destule pentru o singura zi?

Ep. 2 - Decizia

J.D. isi scosese stiloul din buzunarul stang al hainei. Se aseza jos, si analiza fashia de hartie. Apropie penita stiloului de foaie shi...

„Cum indrazneshti domnule sa ma insulti?“ se ridica nervos J.D. de pe scaun. „Intrii aici de parca ai detine acest orfelinat...“ shi rupe hartia. „O sa va rog frumos sa poftiti afara! Si spuneti-i sefului dvs. ca o sa ma lupt pana la capat pentru acesti copii.“

Cei doi domni au ieshit afara fara prea mult scandal. J.D. isi repeta in minte la infinit "Cum indrazneshti? Cum?" si se gandea ca indiferent de viata pe care a avut-o pana acum, acesti copii i-au dat un rol in viatza. Acum are pentru cine lupta. Pentru 11 suflete care acum traiesc aceeashi soarta cu a lui fara a avea o vina... 11 copii nevinovatzi care platesc pentru pacatele parintilor lor probabil.

Orfelinatul ii servea drept casa. Avea o camarutza intunecata la mansarda. O singura fereastra-i lumina camera. In camera o singura noptiera cu oglinda, un dulap cu doua ushi shi un pat... In dulap nu avea mai mult de trei costume de culori diferite, trei camashi, doua perechi de pantofi de culori diferite [negru shi maro] shi o palarie neagra ce statea agatzata-n cui... Parchetul vechi scartzaia la orice pas... intr-un coltz insa se putea observa o gaura de marimea unei cartzi... Prin acea crapatura in parchet se putea vedea o...

Ep. 1 - A fost candva, de fapt chiar azi

Epilog

Povestea se petrece in zilele noastre. Protagonishtii vor fi doi tineri [baiat shi fata], care probabil... cu putin ajutor vor ajunge sa se indragosteasca unul de celalalt. Insa un drum nu-i niciodata drept, ci un drum drept poate fi in zig-zag, pe cand un drum in zig-zag poate fi de afpt drept. In viatza nimic nu este ceea ce pare. Nimeni nu este ceea ce arata. Nu vreau sa va fac suspicioshi inca de la inceputul poveshtii, dar cel mai bine ar fi sa nu va incredetzi in nimeni, nici macar in propria voastra umbra.

Dupa nenumarate incercari, cei doi tineri vor ramane sau nu impreuna. Dar cine sunt eu sa stiu ce se va intampla de fapt? Nu-s Dumnezeu, shi nici nu shtiu sa ghicesc in stele, in cafea sau in alte mijloace...

Dar am spus deja prea multe, asha ca va voi lasa sa "gustatzi" fiecare episod shi sa-l disecatzi in fel shi chip. Promit ca voi raspunde intrebarilor voastre pe parcursul intregii poveshti.
Specific inca de la inceput: ACEASTA POVESTE ESTE FICTIUNE/FANTEZIE. ORICE ASEMANARE CU PERSOANE SAU INTAMPLARI REALE ESTE PUR INTAMPLATOARE.

Episodul 1

Se intampla intr-o dimineatza de aprilie. El era ca de obicei in intarziere spre locul de munca. In fiecare dimineatza mergea cu aceeashi oameni in mashina sau se intalnea cu aceleashi persoane pe strada, dar niciodata nu a avut curajul sa-i salute. Ii era frica sa-i cunoasca. Nu vroia sa se implice, pentru ca nu vroia sa depasheasca acea bariera... de simpli oameni care se duc la munca sau la scoala, samd.

Insa ceva s-a intamplat cu el in acea dimineatza. Statea si ashtepta mashina, la fel ca-n fiecare dimineatza. Pe ea o mai zarise de cateva ori, fara ca insa sa-i capteze prea mult atentzia. Probabil ca buclele ei i-au captat atentzia in dimineatza aceea, sau sa fi fost parfumul ei?

„Buna! Ce citeshti?“ a indraznit el sa spuna.
„Poftim?“ raspunse shi d-soara de langa el.
„Scuza-ma ca indraznesc. Te-am intrebat ce anume citeshti.“
„"Scrisoarea pe care nu o vei citi niciodata" se numeshte cartea... De ce intrebi?“
„Pai fara sa vreau am observat ca zambeshti, shi am vrut sa te intreb de ce anume... poate merita sa citesc shi eu aceeashi carte. Probabil mi-am lasat bunele maniere acasa, pentru ca am uitat sa ma prezint... Eu-s Johnny, dar prieteni-mi spun J.D., dar nu ma intreba de la ce anume.“
„Numele meu e Anemona, dar prieteni-mi spun Ane... “
„Hmm... Interesant! Un nume frumos de floare pentru o d-soara frumoasa... Incantat de cunoshtiintza!“
„Asemenea!“ spuse Ane.

S-au suit amandoi in aceeashi mashina shi au continuat sa vorbeasca, insa nu pentru mult timp, deoarece Ane cobora la cea de-a treia statie. Si-au spus "La revedere!" si amandoi si-au continuat drumul.

J.D. era un avocat abia la inceput de cariera, iar in timpul liber avea grija de copii de la un orfelinat. Si el este orfan, si a trait tot intr-un orfelinat din Bucuresti. A fost insa in stare sa fuga inainte sa implineasca 16 ani. S-a refugiat in Constanta, unde a pornit de la zero. A reushit sa faca un liceu, sa termine o facultate, iar acum se lupta sa cashtige procesul intentat impotriva orfelinatului... „Totul pentru o bucatica de teren... Totul pentru bani... Dar la copii ashtia nu se gandeshte nimeni?“ isi spuse el. Cicatricea urata de pe fatza inca-i mai aducea aminte de bataile suferite in orfelinat. Era de fapt o taietura destul de mare in partea stanga, exact deasupra ochiului... taietura care-i impartea spranceana in doua.

„J.D., te ashteapta doi oameni in hol.“ spuse una dintre ingrijitoare.
„Multumesc, Larisa! Spune-le ca vin imediat...“ si pana nu-si termina si ultima sorbitura de ceai nu pleca de acolo. Se uita in continuare pe geam shi parca se vedea in fiecare copil care acum se juca in curtea orfelinatului.

„J.D., numele meu este Andrei Lapagna, iar el este asociatul meu, Anton Corona. Am venit sa-ti facem o propunere. Nu spune nimic, doar asculta-ne! Tot ce trebuie sa faci este sa retragi dosarul de la tribunal, iar noi vom avea grija ca toti acesti copii sa aiba parte de o viata decenta. Le vom gasi fiecaruia cate o familie, si-n plus de asta, iti vom oferi o casa cu doua etaje si o curte destul de mare, si o masina personala... Tot ce trebuie sa faci este sa semnezi chiar aici...“ si-i intinde o fasie de hartie pe care scria ceva cu negru „in care este specificat ca esti de acord ca orfelinatul sa fie demolat pentru construirea noului complex comercial si ca procesul intentat impotriva companiei pe care o reprezint este nul.“

J.D. isi scosese stiloul din buzunarul stang al hainei. Se aseza jos, si analiza fashia de hartie. Apropie penita stiloului de foaie shi...