J.D. statea si se uita uimit de omul din fata lui, care era plin de decoratiuni. Vorbea atat de sigur pe el. Oare ce mai vroia sa-i spuna? Nu auzise destule pentru o singura zi?
„Imi pare rau d-le, dar unchiul dvs. este acum mort. A murit intr-un schimb de focuri cu rebelii din Irac. Vestea buna este insa ca avocatul lui m-a rugat sa va inshtiintez ca ar trebui ca luni, 16 aprilie, la ora 10 dimineatza sa fiti prezent la Bucureshti pentru citirea testamentului...“
„Da, d-le colonel... O sa fiu acolo, insa nu inteleg cum de n-am stiut pana acum ca am un unchi...“
„El a fost fratele tatalui dvs., insa n-a shtiut de faptul ca existati pana de curand, cand v-a ajutat sa intrati la Facultatea de Drept. Nu va faceti griji insa... toate rezultatele dvs la invatatura au fost obtinute pe merit. El doar v-a spijinit din umbra. Imi pare rau insa ca nu v-ati cunoscut personal. Si-ar fi dorit foarte mult sa va cunoasca!“
Desi devenise o fire puternica, J.D. izbugnise in plans.
„O sa ma retrag acum, d-le. Imi pare rau pentru pierderea suferita!“ spuse colonelul. Il saluta pe J.D. si apoi disparu pe holul sumbru al orfelinatului.
J.D. plangea in continuare. Nu intelegea insa de ce... A avut un unchi care a tinut la el. L-a ajutat. Toata viata insa a fost respins de ceilalti... mai putin de unchiul lui pe care nu-l cunoscuse niciodata. Era mult prea confuz sa inteleaga ceva.
„Am uitat sa va intreb cand au loc funerariile!“ se trezi J.D., dar deja colonelul era plecat demult. „Am sa fiu acolo, sau... Sau poate ca nu. Nu vreau sa apar ca un nimeni acolo printre necunoscuti...“
Noaptea se lasa ushor peste Constanta. J.D. se aseaza in pat si se uita pe cer prin mica fereastra din mansarda. Se vedeau stelele destul de clar. Era senin. Atat de senin incat J.D. zari o stea cazatoare. Se opri din plans si spuse cu voce tare: „Sa te odihneshti in pace, unchiule! Sa te odihneshti...“ si adormi brusc.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu