Ep. 1 - A fost candva, de fapt chiar azi

Epilog

Povestea se petrece in zilele noastre. Protagonishtii vor fi doi tineri [baiat shi fata], care probabil... cu putin ajutor vor ajunge sa se indragosteasca unul de celalalt. Insa un drum nu-i niciodata drept, ci un drum drept poate fi in zig-zag, pe cand un drum in zig-zag poate fi de afpt drept. In viatza nimic nu este ceea ce pare. Nimeni nu este ceea ce arata. Nu vreau sa va fac suspicioshi inca de la inceputul poveshtii, dar cel mai bine ar fi sa nu va incredetzi in nimeni, nici macar in propria voastra umbra.

Dupa nenumarate incercari, cei doi tineri vor ramane sau nu impreuna. Dar cine sunt eu sa stiu ce se va intampla de fapt? Nu-s Dumnezeu, shi nici nu shtiu sa ghicesc in stele, in cafea sau in alte mijloace...

Dar am spus deja prea multe, asha ca va voi lasa sa "gustatzi" fiecare episod shi sa-l disecatzi in fel shi chip. Promit ca voi raspunde intrebarilor voastre pe parcursul intregii poveshti.
Specific inca de la inceput: ACEASTA POVESTE ESTE FICTIUNE/FANTEZIE. ORICE ASEMANARE CU PERSOANE SAU INTAMPLARI REALE ESTE PUR INTAMPLATOARE.

Episodul 1

Se intampla intr-o dimineatza de aprilie. El era ca de obicei in intarziere spre locul de munca. In fiecare dimineatza mergea cu aceeashi oameni in mashina sau se intalnea cu aceleashi persoane pe strada, dar niciodata nu a avut curajul sa-i salute. Ii era frica sa-i cunoasca. Nu vroia sa se implice, pentru ca nu vroia sa depasheasca acea bariera... de simpli oameni care se duc la munca sau la scoala, samd.

Insa ceva s-a intamplat cu el in acea dimineatza. Statea si ashtepta mashina, la fel ca-n fiecare dimineatza. Pe ea o mai zarise de cateva ori, fara ca insa sa-i capteze prea mult atentzia. Probabil ca buclele ei i-au captat atentzia in dimineatza aceea, sau sa fi fost parfumul ei?

„Buna! Ce citeshti?“ a indraznit el sa spuna.
„Poftim?“ raspunse shi d-soara de langa el.
„Scuza-ma ca indraznesc. Te-am intrebat ce anume citeshti.“
„"Scrisoarea pe care nu o vei citi niciodata" se numeshte cartea... De ce intrebi?“
„Pai fara sa vreau am observat ca zambeshti, shi am vrut sa te intreb de ce anume... poate merita sa citesc shi eu aceeashi carte. Probabil mi-am lasat bunele maniere acasa, pentru ca am uitat sa ma prezint... Eu-s Johnny, dar prieteni-mi spun J.D., dar nu ma intreba de la ce anume.“
„Numele meu e Anemona, dar prieteni-mi spun Ane... “
„Hmm... Interesant! Un nume frumos de floare pentru o d-soara frumoasa... Incantat de cunoshtiintza!“
„Asemenea!“ spuse Ane.

S-au suit amandoi in aceeashi mashina shi au continuat sa vorbeasca, insa nu pentru mult timp, deoarece Ane cobora la cea de-a treia statie. Si-au spus "La revedere!" si amandoi si-au continuat drumul.

J.D. era un avocat abia la inceput de cariera, iar in timpul liber avea grija de copii de la un orfelinat. Si el este orfan, si a trait tot intr-un orfelinat din Bucuresti. A fost insa in stare sa fuga inainte sa implineasca 16 ani. S-a refugiat in Constanta, unde a pornit de la zero. A reushit sa faca un liceu, sa termine o facultate, iar acum se lupta sa cashtige procesul intentat impotriva orfelinatului... „Totul pentru o bucatica de teren... Totul pentru bani... Dar la copii ashtia nu se gandeshte nimeni?“ isi spuse el. Cicatricea urata de pe fatza inca-i mai aducea aminte de bataile suferite in orfelinat. Era de fapt o taietura destul de mare in partea stanga, exact deasupra ochiului... taietura care-i impartea spranceana in doua.

„J.D., te ashteapta doi oameni in hol.“ spuse una dintre ingrijitoare.
„Multumesc, Larisa! Spune-le ca vin imediat...“ si pana nu-si termina si ultima sorbitura de ceai nu pleca de acolo. Se uita in continuare pe geam shi parca se vedea in fiecare copil care acum se juca in curtea orfelinatului.

„J.D., numele meu este Andrei Lapagna, iar el este asociatul meu, Anton Corona. Am venit sa-ti facem o propunere. Nu spune nimic, doar asculta-ne! Tot ce trebuie sa faci este sa retragi dosarul de la tribunal, iar noi vom avea grija ca toti acesti copii sa aiba parte de o viata decenta. Le vom gasi fiecaruia cate o familie, si-n plus de asta, iti vom oferi o casa cu doua etaje si o curte destul de mare, si o masina personala... Tot ce trebuie sa faci este sa semnezi chiar aici...“ si-i intinde o fasie de hartie pe care scria ceva cu negru „in care este specificat ca esti de acord ca orfelinatul sa fie demolat pentru construirea noului complex comercial si ca procesul intentat impotriva companiei pe care o reprezint este nul.“

J.D. isi scosese stiloul din buzunarul stang al hainei. Se aseza jos, si analiza fashia de hartie. Apropie penita stiloului de foaie shi...